Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Gândul
Anul şi data apariţiei: 22.05.2009
Tematica: discursul vis a vis de autonomie
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Ţinutul Secuiesc va avea codul
Numărul fotografiilor: 1
Acces online: https://www.gandul.info/news/tinutul-secuiesc-va-avea-codul-sic-pentru-un-domeniu-de-internet-4437401


Preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Ţinutul Secuiesc va fi prezent în curând în spaţiul virtual. CNS a obţinut codul ".sic" pentru un domeniu de Internet aferent acestuia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Izsak Balazs a spus că a primit o înştiinţare scrisă în acest sens în data de 13 mai, de la Corporaţia pentru Atribuirea Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN), iar codul ".sic" a fost atribuit, ca nume de domeniu de nivel superior, Ţinutului Secuiesc.

"Acest cod al domeniului de nivel superior «.sic» este, de fapt, prescurtarea cuvântului latin «siculitas». În traducerea de astăzi ar fi «secuime». În latina medievală a însemnat, pe vremuri, acea comunitate autoguvernată şi înzestrată cu drepturi şi libertăţi la care facem referire - deci la tradiţiile libertăţii secuieşti", a afirmat Iszak Balazs.

Potrivit preşedintelui CNS, atribuirea subdomeniilor, respectiv a numelor de domenii, va începe după primul trimestru al anului 2010, iar organele administraţiei publice locale, instituţiile, societăţile comerciale şi persoanele private din Ţinutul Secuiesc vor avea posibilitatea să aibă, începând de atunci, site-uri pe Internet în domeniul ".sic".

Izsak Balazs a spus că CNS a urmat modelul catalan (reprezentanţii Cataluniei au obţinut codul ".cat" în 2005 - n.r.), obţinând codul ".sic" alături de alte nouă regiuni: Quebec, Scoţia, Ţara Bascilor, Bretagne, Cornwall, Anglia, Galiţia, Ţara Galilor şi Leon. Preşedintele CNS a adăugat că a urmat procedura indicată de catalani pentru a obţine ".sic" ca nume de domeniu de nivel superior, furnizând în consecinţă date privind demografia şi argumentele culturale şi istorice ale secuimii pentru a obţine acest cod.

El a declarat că CNS consideră apariţia pe Internet a Ţinutului Secuiesc ca o entitate autonomă drept un eveniment important al aspiraţiei la autonomie a secuimii, iar noua denumire de domeniu superior poate deveni simbolul solidarităţii secuilor de pretutindeni, întrucât va da posibilitatea organizaţiilor şi instituţiilor acestora să aibă un nume de domeniu cu terminaţia ".sic".

El a susţinut că nu se aşteaptă la reacţii negative din partea autorităţilor statului român, întrucât indicativul SIC, cu care au fost tipărite deja autocolante pentru maşini, distribuite în cadrul conferinţei de presă, nu intră în contradicţie cu indicativul de ţară al României, RO.

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.